Romani in uk
Arsenal – Crystal Palace, meci contând pentru sferturile de finală din Cupa Ligii Angliei, este programat, marţi, 23 decembrie 2025, de la ora 22:00, pe Emirates Stadium din Londra, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1.
Arsenal, liderul la zi din Premier League, şi Crystal Palace, una dintre surprizele plăcute ale acestui sezon, se întâlnesc în ultima şi una dintre cele mai interesante şi echilibrate partide ale sferturilor de finală din EFL Cup (se dispută o singură manşă, în caz de egalitate djupă 90 de minute se execută direct lovituri de departajare).
Arsenal (antrenor Mikel Arteta) a ajuns în această fază a competiţiei după ce a trecut în turul al treilea (16-imi de finală) de Port Vale, scor 2-0, în deplasare, şi în turul al patrulea (optimi de finală) de Brightonm, scor 2-0, pe teren propriu.
Arsenal este pe locul 1 în Premier League după 17 etape, cu 39 puncte, cu două mai multe decât Manchester City şi cu trei peste Aston Villa, care completează podiumul.
În ultimele cinci partide oficiale, disputate în toate competiţiile, Arsenal a înregistrat patru victorii şi o înfrângere, iar în cea mai recentă dintre ele, disputată în campionat, a câştigat, în deplasare, cu Everton, scor 1-0.
[rssfeed id=’1609318597′ template=’list’ posts=2]
Arsenal are în palmares două trofee EFL Cup, cucerite în 1987 şi 1993, şi a mai pierdut de alte şase ori în ultimul act al competiţiei, ultima oară în 2018.
Crystal Palace (antrenor Oliver Glasner) a început parcursul în EFL Cup tot în turul al treilea (16-imi de finală), scor 1-1 după 90 de minjute şi 4-2 la penalty-uri cu Milwall, acasă, iar în turul al patrulea (optimi de finală) a eliminat-o pe Liverpool, scor 3-0, în deplasare.
Crystal Palace ocupă locul 8 în Premier League după 17 etape, cu 26 de puncte, lşa doar trei distanţă de poziţiile de Champions League.
Crystal Palace vine după două victorii, un rezultat de egalitate şi două înfrângeri înregistrate în ultimele cinci partide oficiale, disputate în toate competiţiile, iar în cea mai recentă dintre ele a pierdut, în deplasare, cu Leeds, scor 1-4.
Cea mai mare performanţă a lui Crystal Palace în EFL Cup sunt cele trei semifinale, disputate în ediţiile 1992-1993, 2000-2001 (ambele pierdute cu Liverpool) şi 2011-2012 (pierdută cu Cardiff).
Cele două echipe s-au confruntat ultima oară pe 26 octombrie 2025, în actuala ediţie din Premier League, când Arsenal s-a impus, pe teren propriu, în faţa celor de la Crystal Palace, cu 1-0 (Eze 39).
Superbet oferă cota 1,51 pentru pronosticul 1: victorie pentru gazde, în intervalul regulamentar de 90 de minute, în meciul Arsenal – Crystal Palace.
Articol susţinut de: Superbet.
