Romani in uk
Specializată în geopolitica SUA, Orientul Mijlociu și tehnologii distructive, politologul Raluca Moldovan vorbește, într-un interviu pentru „Adevărul”, despre războiul tăcut al cipurilor. Ea explorează limitele strategiei de decuplare economică dintre SUA și China și analizează vulnerabilitățile majore ale Europei, de la criza energetică și costurile tranziției verzi, până la riscul de a pierde pasul în cursa tehnologică globală.

Harta globală a rivalității tehnologice. Bătălia globală pentru supremația tehnologică e în toi Foto: AI / Gemini
Adevărul: Tradițional, hegemonia globală s-a măsurat în ultimele decenii în
portavioane și arsenale nucleare. Astăzi, vorbim despre algoritmi,
semiconductoare avansate și centre de date. Este AI doar o nouă
ramură a cursei înarmărilor între SUA și China, sau rescrie din
temelii modul în care definim o superputere?
Raluca Moldovan: Inteligența
artificială schimbă deja felul în care se produce și se exercită
puterea. Portavioanele, arsenalele nucleare și capacitatea
industrială își păstrează importanța, însă eficiența lor va
depinde tot mai mult de infrastructura digitală care le susține.
Aceeași tehnologie poate accelera cercetarea farmaceutică, optimiza
producția industrială, identifica vulnerabilități informatice și
sprijini planificarea militară. Tocmai această răspândire în
aproape toate domeniile îi conferă o miză geopolitică atât de
mare.
Aș
compara transformarea cu efectele electrificării. Avantajul ajunge
să depindă de capacitatea unei societăți de a folosi tehnologia
la scară largă: poți avea un model AI foarte performant și o
economie care îl utilizează modest, după cum poți obține
câștiguri importante adaptând tehnologii existente la industrie,
administrație sau apărare.
Se
schimbă și geografia dependențelor. Un stat care controlează o
verigă greu de înlocuit din producția semiconductorilor dobândește
o influență disproporționată față de dimensiunile sale.
Compania olandeză ASML,
prin echipamentele sale de litografie avansată,
ilustrează foarte bine acest lucru. Puterea tehnologică se
construiește prin rețele de companii, furnizori și alianțe, ceea
ce complică imaginea unei competiții exclusiv bilaterale între
Washington și Beijing.

Politologul Raluca Moldovan explică bătălia tehnologică Foto: Arhivă personală
În
opinia mea, o superputere va fi judecată tot mai mult după
capacitatea de a transforma cunoașterea în putere economică și
strategică și după cât de mult depind ceilalți de infrastructura
sa. Aici apare o schimbare profundă: deciziile câtorva companii
private pot avea consecințe comparabile cu cele ale unor guverne.
Relația dintre stat și aceste companii devine ea însăși o
problemă de securitate națională.
Romani in uk Conflictul titanilor
SUA încearcă să limiteze accesul Chinei
la cipuri de ultimă generație prin controale stricte la export.
Funcționează această strategie de „de decuplare tehnologică”
sau nu face decât să accelereze autonomia și inovația internă a
Beijingului?
Funcționează
parțial, dacă obiectivul este încetinirea progresului chinez în
anumite domenii și creșterea costurilor sale. Așteptarea că
asemenea restricții ar putea opri dezvoltarea tehnologică a Chinei
mi se pare nerealistă.
Merită
actualizată și premisa întrebării. Politica americană a cunoscut
ajustări importante. De exemplu, în ianuarie 2026, autoritățile
americane au trecut la examinarea
individuală, în anumite condiții de securitate, a cererilor de
export pentru cipurile Nvidia H200 și produse comparabile.
Vorbim, așadar, despre o combinație de restricții, excepții și
negocieri, în care considerentele strategice coexistă cu interesele
comerciale ale companiilor americane.
Beijingul
are motive suplimentare să investească în producția internă și
în soluții care folosesc mai eficient puterea de calcul.
Raportul
tehnic DeepSeek-V3 oferă
un exemplu relevant de progres prin eficientizarea arhitecturii și a
antrenării modelelor. Rezultatele raportate arată că inovația
poate reduce unele constrângeri materiale, deși producerea
cipurilor avansate la scară industrială rămâne o problemă
distinctă.

Inginer analizând o placă de siliciu. Foto: Ai / Gemini
Cele
două efecte pot exista simultan: restricțiile întârzie anumite
dezvoltări și stimulează efortul de autonomie. Pentru Washington,
întrebarea dificilă este cât timp câștigă și cum îl
folosește. Dacă avantajul obținut prin controale este consumat
fără investiții suficiente în cercetare, energie și formarea
specialiștilor, rezultatul strategic va fi modest. În plus,
schimbările frecvente de politică reduc predictibilitatea pentru
aliați și firme, de care aplicarea restricțiilor depinde în bună
măsură.
Romani in uk Paradoxul european și riscurile UE
Se vorbește tot mai mult despre un paradox
european, semnalat inclusiv de Mario Draghi, care a avertizat în
privința suprareglementărilor din UE, rigidității, a lipsei
competitivității economiei inclusiv din cauza obsesiei pentru
green deal tocmai în plină criză energetică ce duce la scumpirea
energiei, dar mai ales despre faptul că UE e mult în urma SUA și
a Chinei inclusiv la capitolul tech. Cum s-a ajuns aici?
Europa
a rămas prea mult timp atașată unui model economic care funcționa
bine într-un mediu internațional mai previzibil: energie relativ
ieftină, exporturi industriale competitive, acces la piețe externe
și protecție strategică americană. Aceste condiții s-au
deteriorat, iar adaptarea europeană a fost lentă.
Decalajul
tehnologic are însă o istorie mai lungă decât Green Deal. Uniunea
a întâmpinat dificultăți în transformarea cercetării în
companii capabile să crească rapid la nivel mondial. O firmă
europeană se poate lovi de piețe de capital fragmentate, proceduri
naționale diferite și acces insuficient la finanțare în etapa în
care ar trebui să se extindă. Statele Unite au oferit un mediu mult
mai favorabil acestei creșteri.
Raportul
Draghi privind viitorul competitivității europene
identifică fragmentarea, deficitul de inovare și costurile energiei
printre problemele centrale.
Suprareglementarea
contează, dar contează și felul în care regulile se cumulează,
se modifică sau sunt aplicate diferit de la o țară la alta. Pentru
o companie mică, incertitudinea administrativă poate deveni o
barieră serioasă. Europa are uneori reflexul de a negocia foarte
minuțios condițiile unei activități, în timp ce investiția
pleacă între timp în altă parte.
Totuși,
atribuirea crizei energetice unei „obsesii pentru Green Deal”
simplifică excesiv lucrurile. Dependența de gazul rusesc, șocul
războiului, insuficiența interconectărilor și întârzierile
investițiilor energetice au avut un rol major. Draghi propune
coordonarea decarbonizării cu politica industrială și
competitivitatea. Această distincție este esențială pentru a
înțelege recomandările sale.
Critica
mea ar viza mai ales succesiunea deciziilor. Când impui transformări
costisitoare înainte de a asigura infrastructura, finanțarea și
alternativele energetice, transferi presiunea asupra industriei și
populației. Tranziția își pierde astfel susținerea politică.
Europa are nevoie de o politică energetică în care reducerea
emisiilor, prețul accesibil și siguranța aprovizionării să fie
urmărite împreună, cu soluții adaptate condițiilor din fiecare
stat.
În timp ce SUA prioritizează inovația
rapidă prin sectorul privat, iar China mizează pe control de stat
så resurse masive, Uniunea Europeană a ales calea reglementării
stricte prin AI Act. Riscă UE să devină o simplă piață de
consum captivă într-o lume dominată de Washington și Beijing?
Ambițiile României și realitatea din teren. Cum ne-o ia Republica Moldova înainte
Da,
există acest risc, mai ales în serviciile cloud, în infrastructura
de calcul și în platformele prin care firmele europene vor utiliza
inteligența artificială. Dacă valoarea economică și deciziile
importante se concentrează în afara Europei, capacitatea de
reglementare a pieței interne va compensa doar o parte din
vulnerabilitate.
Aș
nuanța însă împărțirea între o Americă a inițiativei
private, o Chină a statului și o Europă a regulilor. Statul
american susține cercetarea, cumpără tehnologie și controlează
exporturile. China are companii care concurează intens și produc
inovație. Uniunea Europeană finanțează infrastructură și
cercetare, chiar dacă rezultatele sale rămân sub ambițiile
declarate.
AI
Act diferențiază obligațiile în funcție de risc,
iar cadrul european a trecut deja printr-un proces de simplificare.
Prin urmare, evaluarea sa trebuie să urmărească efectele concrete:
cât costă conformarea, cât de clare sunt obligațiile și dacă o
companie mică poate testa și lansa un produs fără o povară
disproporționată.
În ultimii ani, inclusiv țări ca Japonia, Coreea de Sud și Australia au depășit Uniunea Europeană la foarte multe capitole. Există pericolul ca UE să piardă și mai mult teren?
Aș
fi prudentă și cu afirmația că Japonia, Coreea de Sud sau
Australia au „depășit UE”. Comparația are nevoie de un
indicator precis. Producția semiconductorilor, robotica, cercetarea
AI și capacitatea de a construi platforme globale sunt domenii
diferite. Un clasament general ascunde tocmai specializările care
contează strategic. Pericolul european este să ajungem foarte buni
la administrarea dependenței. Regulile pot proteja cetățenii și
pot crea încredere, dar au nevoie alături de ele de capital,
infrastructură și clienți pentru firmele europene. Altfel, piața
rămâne mare, iar puterea economică acumulată prin exploatarea ei
se concentrează în altă parte.
Există o întreagă dezbatere despre
suveranitatea tehnologică a Europei, de multe ori inclusiv în
contextul așa numitei autonomii strategice. Are UE capacitatea
reală pentru a recupera decalajul față de SUA și China, sau dependența de
tehnologia americană este deja ireversibilă?
Dependența
poate fi redusă, dar recuperarea va fi însă selectivă și va
necesita continuitate politică dincolo de un ciclu electoral. Europa
are puncte de sprijin importante. ASML și centrul de cercetare imec
ocupă poziții relevante în dezvoltarea semiconductorilor avansați.
Există și o bază industrială în care AI poate produce câștiguri
mari, de la inginerie și energie până la medicină.
Cooperarea
ASML–imec în litografia de ultimă generație
arată că Europa poate susține
infrastructură de cercetare aflată chiar la frontiera tehnologică.
Se
fac și investiții noi în calcul. În iulie 2026,
Comisia
a lansat un apel pentru până la șapte AI Gigafactories,
cu obiectivul mobilizării unor investiții de peste 30 de miliarde
de euro. Este un pas relevant, care trebuie judecat ulterior prin
capacitatea efectiv instalată și accesul oferit cercetătorilor și
companiilor. Un apel de finanțare reprezintă începutul unui
proces.
Eu
aș defini suveranitatea tehnologică prin libertatea de alegere: să
poți schimba furnizorul, să păstrezi controlul asupra datelor
sensibile și să continui funcțiile esențiale dacă un partener
îți restrânge accesul. Producerea în interiorul UE a fiecărei
componente ar fi extrem de costisitoare și, în multe cazuri,
inutilă. Prioritățile ar trebui alese în consecință.
Infrastructura critică are nevoie de garanții mai puternice decât
aplicațiile comerciale obișnuite. Achizițiile publice pot crea
cerere pentru soluții europene, iar finanțarea trebuie să permită
firmelor promițătoare să crească. Timpul contează: dependențele
se consolidează prin contracte, competențe și costurile tot mai
mari ale schimbării furnizorului.
Romani in uk Ucraina și Orientul Mijlociu, „laboratoarele” marilor puteri?
Având în vedere expertiza dumneavoastră pe
Orientul Mijlociu, cum vedeți modul în care tehnologiile emergente, de la drone autonome, tehnologii de supraveghere, AI în dezinformare, redefinesc conflictele din Orientul Mijlociu? Este această regiune, alături de Ucraina, un „laborator” pentru competiția dintre
marile puteri?
Termenul
surprinde circulația rapidă a tehnologiilor și testarea lor în
condiții reale, deși merită folosit cu reținere. Pentru
populațiile afectate, consecințele sunt pierderi de vieți,
deplasări și distrugeri care vor dura mult după încheierea
operațiunilor.
În
Orientul Mijlociu vedem câteva transformări care se suprapun.
Dronele și munițiile relativ ieftine permit unor actori cu resurse
limitate să amenințe infrastructuri costisitoare și să impună
adversarilor cheltuieli mari de apărare. Sistemele de supraveghere
și analiza automată a datelor extind capacitatea de urmărire a
persoanelor. Inteligența artificială generativă reduce costul
producerii de propagandă și al adaptării ei pentru publicuri
diferite. Gradul de autonomie al armelor variază însă
considerabil; simpla utilizare a unei drone nu presupune că decizia
de atac este luată de AI.
În
cazul Israelului, investigații jurnalistice au documentat utilizarea
AI pentru analiza informațiilor și sprijinirea identificării
țintelor. O
investigație Associated Press din 2025
a examinat inclusiv rolul serviciilor
comerciale americane. Aceste informații ridică întrebări serioase
despre verificarea rezultatelor și răspunderea pentru erori. Aici
aș face o observație esențială: precizia tehnică a unei lovituri
nu garantează corectitudinea alegerii țintei. Poți lovi exact
coordonatele indicate și, totuși, informația care a justificat
atacul să fie greșită.
Regiunea
participă astfel la o competiție mai largă, în care experiența
operațională, datele și modelele de utilizare circulă între
parteneri. Actorii locali își urmăresc însă propriile obiective.
Israelul, Iranul, Turcia și monarhiile Golfului au agende distincte
și capacitatea de a influența direcția acestei competiții.
Reducerea lor la rolul unor terenuri de testare pentru marile puteri
ar subestima tocmai inițiativa lor strategică.
State importante din Orientul Mijlociu investesc masiv în AI și încearcă
să navigheze între tehnologia americană și investițiile
chineze. Cum folosesc SUA tehnologia ca instrument de aliniere
diplomatică în regiune și ce face UE?
Accesul
la tehnologia avansată a devenit o monedă diplomatică foarte
valoroasă. Pentru Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită,
infrastructura AI promite diversificare economică, prestigiu și
influență regională. Washingtonul poate lega acest acces de
condiții privind securitatea instalațiilor, protecția tehnologiei
și utilizatorii finali.
Cadrul
de cooperare SUA–EAU din mai 2025
asociază explicit dezvoltarea
infrastructurii AI cu standarde americane de securitate. În
noiembrie 2025 au fost autorizate
și exporturi de cipuri avansate către G42 și HUMAIN,
însoțite de cerințe de securitate și raportare. Efectul depășește
tranzacția inițială. Alegerea procesoarelor, a serviciilor cloud
și a partenerilor tehnici creează relații de lungă durată, de la
mentenanță până la formarea specialiștilor. Schimbarea
ecosistemului devine costisitoare. Prin asemenea legături,
tehnologia poate apropia strategic state care continuă să păstreze
relații comerciale importante cu China.
Liderii
din Golf sunt conștienți de această miză și încearcă să-și
conserve libertatea de negociere. Dispun de capital și de ambiții
proprii; vor participație la dezvoltarea tehnologiei și competențe
locale, pe lângă accesul la produse.
UE
își extinde cooperarea cu Emiratele în tehnologie, AI, investiții
și securitate, domenii menționate explicit și în
comunicarea
diplomatică europeană din septembrie 2026.
Oferta sa rămâne însă mai dispersată. Ar putea deveni mai
convingătoare prin proiecte comune în AI industrială, cercetare,
energie și formare universitară, susținute financiar și
coordonate politic. Într-o regiune în care partenerii discută
infrastructuri de miliarde, vizibilitatea diplomatică depinde mult
de capacitatea de a livra proiecte.
